Artrogripoza este un termen folosit pentru a descrie o varietate de afectiuni care implica rigiditate (contractura, intepenire) articulara si deformarea anormala a muschilor. O contractura este o stare in care intervalul de miscare al unei articulatii este limitat, fiind posibil sa nu se poata intinde sau indoi, total sau partial articulatia respectiva. 

Cauza nu este bine cunoscuta, pe de o parte se considera a fi legata de viata intrauterina, pe de alta parte, alte cauze posibile ar fi afectiunile neurologice sau tulburarile de tesut conjunctiv.

Simptomele la pacientii cu artrogripoza pot varia foarte mult, fiind implicate atat membrele superioare cat si cele inferioare.

Contractiile musculare si rigiditatea articulara sunt frecvente si simetrice, cele mai afectate fiind incheietura mainii, cotul si umarul, la nivelul membrelor superioare.

La nivelul membrelor inferioare, afectate sunt soldurile, genunchii si gleznele.

Exista, de asemenea, o hipotonie (slabiciune) musculara generalizata la nivelul intregului corp. Curburile coloanei vertebrale se pot dezvolta necorespunzator la unii pacienti.

Nu exista un test de diagnostic prenatal pentru artroproza, anomaliile fiind depistate in timpul ecografiilor din sarcina.

Un istoric complet si un examen medical sunt indicate pentru evaluarea fiecarui pacient.Diagnosticul de artrogripoza este concludent atunci cand doua sau mai multe contracturi articulare sunt identificate in zone diferite ale corpului. Odata diagnosticata, testarea genetica va fi probabil recomandata pentru a cauta o cauza care a dus la artrogripoza.

Exista mai multe proceduri conservatorii si/sau chirurgicale care vor imbunatati gama de miscare si funcțiile articulatiilor afectate de contracturi.

TERAPIA OCUPATIONALA SI KINETOTERAPIA

Sunt indicate pentru imbunatatirea gamei de miscare. Terapia ocupationala se concentreaza de obicei pe extremitatile superioare, in timp ce kinetoterapia se concentreaza mai mult pe extremitatile inferioare si pe mers. Exercitiile in apa sunt utile, de asemenea, pentru cresterea tonusului muscular, dar si pentru cresterea amplitudinii articulare.

Terapia ocupationala si kinetoterapia trebuie incepute cat mai precoce, in timpul copilariei, obiectivele terapiei timpurii urmarind:

➢ minimizarea rigiditatii articulare

➢ imbunatatirea gamei de mișcare

➢ imbunatatirea dezvoltarii senzoriale. 

Exercitiile blande de intindere (stretching) pot ajuta la diminuarea contracturii si la imbunatatirea miscarii. Acest lucru va permite copilului sa poata adopta pozitii optime pentru funcționalitatea activitatilor zilnice si il va ajuta la dezvoltarea abilitatilor motorii.Educarea familiei este importanta atat pentru o pozitionare corespunzatoare a copilului, cat si pentru evitarea activitatilor potential daunatoare, care ar putea accentua deformarea. 

In cazul dezvoltarii contracturilor in flexie a cotului, incheieturii mainii si/sau a degetelor, care nu se diminueaza cu terapie ocupationala si kinetoterapie, se poate interveni chirurgical, pentru a imbunatati gama de miscare. Cu cat gama de miscare este mai ampla, cu atat copii sunt mai independenti in ceee ce priveste hranirea, igiena personala, dar si alte activitati fizice care necesita folosirea membrelor superioare.

Exista, de asemenea, proceduri chirurgicale utile pentru diminuarea contracturilor extremitatii inferioare, prezente in genunchi si solduri cu precadere. Aceste intervenții chirurgicale corective ajuta la imbunatatirea miscarii, la cresterea capacitatii de a suporta greutatea corporala, precum si a mersului.

In cazul accentuarii curburilor coloanei vertebrale, tratamentul depinde de varsta copilului, de gradul si flexibilitatea curburii.

Kinetoterapia este recomandata dupa interventiile chirurgicale pentru a mentine gradul de corectie dar si pentru a creste mobilitatea si amplitudinea articulara.