Fracturile mainii pot avea loc fie la nivelul oaselor mici ale degetelor (falangele), ale oasele lungi (metacarpienele) sau ale oaselor incheieturii (carpiene), ca urmare a unei cazaturi, entorse (intindere de ligament), a unui accident sau in timpul practicarii unui sport.

Desi oasele mainii sunt mici, o fractura de deget nu este o leziune minora.

Oasele mainii se aliniaza cu precizie si permit efectuarea diverselor activitati, cum ar fi scrisul, mancatul, spalatul etc. Astfel, fracturarea unui deget poate impiedica folosirea intregii maini. Netratat, degetul rupt poate ramane rigid.

Fracturarea degetului mare de mana este o leziune seriosa deoarece degetul mare este implicat in toate actiunile mainii. In plus, fracturarea degetului mare de la mana poate creste riscul de artrita.

Fracturile degetelor sunt cele mai frecvente fracturi intalnite in sport la adulti si adolescenti.

Ele se pot produc fie separat, fie impreuna cu fracturile metacarpiene (oasele care conecteaza incheietura mainii cu degetele).

Fracturile degetelor includ adesea varfuri fracturate ale degetelor si fracturi de avulsie (uneori, o leziune poate determina un ligament sau un tendon sa se indeparteze de os. Daca forta leziunii face ca ligamentul sau tendonul sa rupa un fragment de os, aceasta este o fractura de avulsie).

Mai predispuse fracturarii degetelor sunt persoanele cu deficiente de calciu si/sau osteoporoza (scaderea densitatii osoase).

Durerea este primul simptom care apare, iar degetul poate lua o forma ciudata din cauza pierderii alinierii osoase. Printre alte manifestari se numara amorteala, roseata locala, umflatura si vanatai.

Chiar daca este rupt degetul poate fi miscat, insa miscarea acestuia va provoca, de obicei, durere.

Pentru un diagnostic corect este necesara efectuarea uneia sau mai multor radiografii din unghiuri diferite. Razele X arata, de asemenea, daca exista si leziuni ale articulatiilor degetelor.

Tratamentul fracturilor de deget depinde de localizarea si severitatea fracturii si, de asemenea, de tipul fracturii, stabila sau instabila.

In cazul unei fracturi stabile in care capetele rupte ale osului sunt aliniate si nu prezinta risc de deplasare, se poate opta pentru imobilizarea intr-o atela ghipsata care tine degetul drept si il protejeaza in timp ce se vindeca. De obicei, atela se pastreaza timp de 3-4 saptamani, dupa care se incepe un program de kinetoterapie pentru recastigarea miscarii la nivelul degetului si prevenirea rigiditatii.

In cazul unei fracturi instabile, in care capetele rupte ale osului tind sa isi schimbe pozitia sa sa se deplaseze, degetul afectat se poate imobiliza cu ajutorul unei atele ghipsate dupa alinierea fragmentlor fracturii (procedura este numita reducere inchisa si se realizeaza de obicei sub anestezie locala). Dupa imobilizare se incepe, de asemenea, un program de recuperare prin kinetoterapie pentru recastigarea mobilitatii degetului afectat.

Interventia chirurgicala este necesara in urmatoarele situatii:

➢ Fractura unei articulatii

➢ Fragmente osoase libere

➢ Mai multe fracturi asociate

➢ Leziuni ale tendonului sau ligamentelor

➢ Fracturi instabile pe care o atela nu le poate fixa

In timpul interventiei chirurgicale a degetului, chirurgul foloseste suruburi, placi mici, ace sau fire pentru a tine oasele impreuna. De obicei, aceste dispozitive raman in deget cu exceptia cazului in care provoaca probleme.

➢ Pentru a reduce riscul degenerarii oasoase care expune ulterior la fractura, se insista pe alimentatia bogata in vitamina D si calciu care intaresc oasele. Miscarea regulata are, de asemenea, rolul de a intari oasele si nu doar muschii.

➢ Se vor purta echipamente de protectie corespunzatoare fiecarui sport sau activitati care predispun la ranirea degetelor

➢ Persoanelor varstnice care au probleme de echilibru, pentru a preveni caderile si respectiv fracturile, le este recomandat mersul cu ajutorul unui cadru de mers sau carje.