Inflamatia este un mecanism prin care organismul lupta impotriva factorilor cauzatori ai bolii, initiind totodata procesul de vindecare. O cauza frecventa a inflamatiei este infectia (inflamatia si infectia nu reprezinta acelasi lucru). Infectia inseamna o patrundere a unor germeni patogeni (paraziti, bacterii sau virusuri) care, odata ajunsi in organism, pot ramane la locul portii de intrare sau pot sa ajunga in circulatia sanguina.

 Raspunsul inflamator al organismului cuprinde:

➢ tumefiere (umflare)

➢ febra

➢ modificare de culoare si/sau afectarea functionala a tesutului respectiv

➢ durere 

Pe termen scurt, inflamatia ajuta organismul, mai precis face parte din raspunsul sistemului imunitar care lupta pentru a vindeca o leziune sau lupta impotriva unei infectii. Acesta este inflamatia acuta.

Dar persistenta inflamatiei pe termen lung, numita si inflamatia cronica, nu mai este benefica organismului, putand cauza diverse afectiuni. 

O serie de organe interne, oasele, muschii si chiar si creierul pot fi afectate de inflamatia cronica.

Inflamatia inimii, a venelor si a arterelor contribuie la aparitia bolilor cardiovasculare, a atacurilor cerebrale, diabetului si anemiei.

Din cauza inflamatiei, peretii vaselor de sange se pot ingrosa sau ingusta.

Ingustarea peretilor vaselor de sange afectati de inflamatie determina si o scadere a fluxului sangvin. 

Inflamatia cronica afecteaza functia intestinala si poate produce afectiuni precum: refluxul gastrointestinal, Boala Crohn (o inflamatie cronica a tractului digestiv care duce la dureri abdominale, diaree severa, oboseala, scadere in greutate si malnutritie) sau Boala Celiaca (intoleranta autoimuna la gluten).

Autoimunitatea indusa de inflamatia cronica poate influenta functia tiroidiana si productia de hormoni tiroidieni. Hormonii tiroidieni produsi si eliberati de glanda tiroida sunt triiodotironina (T3) si tiroxina (T4), avand roluri importante in organism (aproape ca nu este celula in organism asupra careia hormonii tiroidieni sa nu actioneze).

Inflamatia cronica poate produce reactii autoimune la nivelul plamanilor (in cazul reactiei autoimune, organismul isi ataca propriile structuri). De asemenea, inflamatia poate produce alergii sau astm.

La nivelul pielii pot aparea euptii cutanate, dermatite, eczeme, acnee, psoriazis si chiar riduri ca si reactii secundare la afectiunile ficatului si rinichilor, afectiuni cauzate de inflamatia cronica.

Citokinele pro-inflamatorii (proteine cu masa moleculara mica produse de celulele imune care sunt implicate in reglarea raspunsului imun si care initiaza dezvoltarea unei reactii inflamatorii) pot acuza dureri musculare si oboseala, sindromul de tunel carpian si polimialgie reumatica.

De asemenea, inflamatia interfera cu capacitate organismului de a-si reface masa osoasa, determinand astfel cresterea numarului de fracturi, precum si aparitia osteoporozei.

Citokinele pro-inflamatorii afecteaza si circulatia sanguina in zona rinichilor, iar ca efecte secundare apar edemele (retentia de apa), cresterea tensiunii articulare si boli infectioase ale tractului urinar (pielonefrite).

Inflamatia cronica creste incarcarea toxica a organismului si poate duce la ficat marit sau steatoza hepatica (nivel crescut de grasime in ficat). 

Se considera ca ficatul este cea mai complexa „uzina” a organismului, avand peste 500 de functii, indispensabile vietii normale. Aceste functii sunt atat de complexe, incat nu exista dispozitiv/masina care sa poata inlocui ficatul, in primul rand datorita numeroaselor functii de sinteza a unor substante indispensabile vietii, si apoi datorita rolului sau de detoxifiere.

Citokinele pro-inflamatorii provoaca reactii autoimune si in creier, care pot afecta memoria si capacitatea de a gandi, si pot duce chiar la depresie, autism, memorie slaba, boala Alzheimer.