Tibia este cel mai frecvent fracturat os din tot corpul si este unul dintre oasele lungi ale corpului alaturi de humerus (osul bratulului), femur (osul coapsei) si peroneu (al doilea os al gambei, care se mai numeste si fibula). Tibia si femurul sunt principalele oase care sustin greutatea corpului.

Fracturile tibiei pot aparea, fie pe lungimea osului, numita si fractura arborelui tibial sau in termeni medicali fractura diafizei osoase, fie sub genunchi (fractura platoului tibial), fie deasupra gleznei. Fractura diafizei, indiferent daca este deschisa (osul rupt iese prin piele) sau inchisa (osul rupt nu iese la suprafata pielii) se asociaza de obicei si cu leziuni semnificative ale tesuturilor moi.

Este cea mai frecventa fractura  care poate aparea la nivelul tibiei.

Fracturile diafizei tibiale se produc printr-un traumatism sever la nivelul piciorului, de obicei in timpul practicarii unui sport sau in cazul unui accident. Exista si situatii in care se fractureaza concomitent si tibia si peroneul.

1. Imobilizarea zonei fracturate in atela ghipsata pentru cateva saptamani este indicata pentru asigurarea unui sprijin si confort. Este preferata atela in locul ghipsului clasic, deoarece, in functie de evolutia vindecarii, atela se poate largi usor sau poate strange. Imediat ce umflatura se retrage in jos, atela va fi inlocuita cu o orteza care poate fi indepartata pentru igiena locala si pentru programul de kinetoterapie.

2. Kinetoterapia, prin programe de exercitii, este indicata inca din stadiile incipiente ale procesului de vindecare, urmarindu-se:

· Reducerea durerii

· Recastigarea fortei musculare, pierdute in timpul perioadei de imobilizare

· Reluarea mersului 

· Reluarea activitatilor sportive.

La reluarea mersului, este indicat sa se foloseasca carje pentru o perioada de timp,  pentru a proteja/a nu incarca piciorul afectat.

Procesul de recuperare poate dura intre 4 si 6 luni si este indicat sa se acorde timp sufiecient osului sa se vindece corect.

3. Interventia chirurgicala este indicata in cazul fracturilor severe si complicate. Dupa perioada de imobilizare postoperator, este necesar inceperea programului de kinetoterapie, urmarindu-se aceleasi principii enumerate mai sus.

Este o fractura care implica portiunea proximala a tibiei, portiune care se extinde prin suprafata cartijalujului articular in articulatia genunchiului. Atunci cand o fractura implica suprafata cartilajului articular, articulatia respectiva va fi predispusa ulterior la dezvoltarea artrozei. La nivelul articulatiei genunchiului, platoul tibial este captusit de cartilaj, iar deasupra cartilajului se afla meniscul. Atat meniscul cat si cartilajul articular si platoul tibial sunt supuse riscului accidentarii, dar dintre toate,  meniscul prezintand cel mai mare risc. 

Fractura platoului tibial se manifesta prin umflarea tesuturilor moi din jurul genunchiului si prin imposibilitatea genunchiului de a suporta greutatea corpului. De asemenea genunchiul poate fi deformat din cauza segmentarii platoului tibial si se poate asocia cu hemartroza (sange in tesuturile moi si in articulatia genunchiului).

1.  Imobilizarea in atela ghisata

Spre deosebire de mulajul de ghips traditional, imobilizarea in atela ghisata este preferata intrucat poate fi usor slabita sau stransa, dupa caz, astfel incat sa genunchiul sa nu se umfle mai mult.  

2.  Purtarea unei orteze functionale, dupa scoaterea atelei ghipsate, care asigura, de asemenea protectie si stabilitate, dar care poate fi scoasa atat pentru asigurarea igienei, cat si in timpul programului de kinetoterapie.

3. Kinetoterapia

Pentru a accelera procesul de vindecare, genunchiul nu trebuie incarcat in stadiile incipiente ale recuperarii. Initial se vor executa exercitii din pozitia sezand sau intins, exercitii in apa si pe bicicleta iar mersul se va realiza cu ajutorul carjelor.  Pe parcursul procesului de recuperare, incarcarea va fi progresiva.

Obiectivele  programului de recuperare dupa o fractura de platou tibial sunt:

➢ facilitarea mersului

➢ reducerea presiunii de la nivelul tibiei 

➢ cresterea tonusului muscular pierdut in perioada de imobilizare.

Intreg procesul de recuperare poate dura intre 3 si 6 luni, iar activitatea sportiva se poate poate relua dupa 6 luni.

Interventia chirurgicala poate fi necesara in cazul fracturilor complicate. 

➢ Aveti rabdare si lasati-i osului timpul de care are nevoie pentru a se vindeca corect.

➢ In perioadele de recuperare timpurie, miscarea piciorului este incurajata.

➢ In timp ce purtati atela sau orteza, se poate pierde forta musculara in zona afectata, motiv pentru care respecatrea programului de kinetoterapie este importanta.

➢ Pe masura ce incepeti sa mergeti, utilizati un cadru de mers sau carje pentru a proteja genunchiul si tibia.

➢ Urmati sfaturile terapeutilor atat pentru recuperarea completa cat si pentru prevenirea recidivelor.